Ningea. Acum plouă. Plouă așa cum îmi place mie. Drept, calm și tare.
Aveam o cameră frumoasă, ordonată și patul făcut cu bilețel de bun venit în camera mea, de la mama. Nu am putut să dorm pentru că patul mi se părea înalt și era prea liniște. Nu a ținut prea mult, vecinii de jos au avut grijă să nu mă deranjeze liniștea prea mult. Acum am douăzeci de cutii, două valize, o geantă, și patul îl împart cu niște haine nepuse în bagaj. Și scârțâie. E ultima noapte în care aud cum fâlfâie punga de peste sârmele cu rufe ale vecinei de sus. Mâine o să mă trezească pentru ultima dată vecina de sus când se arunca din pat la ora 5. Curios, dar acum e la fel de liniște ca în prima noapte...
E ultima noapte când dorm în prima mea "camera mea", când dorm cu senzația că biblioteca o să se răstoarne peste mine. Biblioteca cu birou la care mi-am facut temele din clasa I. Pe rafturile căreia mă urcam în loc de scară ca sa ajung la patul de sus în care erau jucării. Acum e patul care scârțâie.
Mâine îmi iau rămas-bun de la gresia roșie care a șocat atâta lume.
Aștept să cunosc o cameră din care văd cerul, pe geamurile căreia nu se uită un cartier întreg la mine și eu la el în bucătărie.
De mâine încep alte aventuri cu alte cartiere, relația noastră se încheie aici.
Noapte bună, Nicolina!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Have your say: