Drum obositor dar frumos. Note to self: Ruxandra, sa iti legi căștile de gat data viitoare. M-am pus la curent cu muzica de la radio, măcar acuma nu se mai uita prietenii mei ciudat la mine ca nu știu nimic :)
Stau în pădure, intr-un lan de grâu. Miroase a copilărie, a venit seceratoarea aseara. La micul dejun m-a salutat o căprioară. A ieșit din tufe, s-a uitat la mine si si-a vazut de treaba mai departe in pădure. Se aud doar pescărușii și un vecin care face treaba in curte, nu ca leneșa de mine care abia iau micul dejun. Vorba vine, il iau. L-am luat demult dar nu ma dau dusă de pe terasă. E un pitic mic pe creier care țipă: du-te sa vezi oraaaaşul. Si piticul mare se uită urât la el și ii spune sa tacă, aici e liniște si frumos. Deh, oamenii mari, chiar și pitici sunt plicticoşi.
Ieri, in drum spre casa am trecut pe la spital... ma mănâncă degetele până luni când am sa împing și eu ușa pe care scrie Aarhus University Hospital. (Băi, copil din România, unde te crezi, ușa aia e cu senzor - ăştia au fost amandoi piticii, în cor.)
Planul pe azi e sa vad cât pot sa merg fără sa ma ratacesc, sa vad cât timp fac cu bicicleta până la spital, preferabil tot fără sa ma ratacesc, și apoi sa ma ratacesc în oraș până spre seară.
P.s.: canicula pe care o așteaptă toți prietenii mei în țară e aici. Veniți si v-o luați! :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Have your say: