A fost odată ca niciodată un amfiteatru mic. Nu avea nici ferestre, nici ventilație. Dar avea neoane palpaitoare. Din neoanele palpaitoare doar un sfert functionau. Asadar, amfiteatrul mic era si un pic negru de bezna. Acolo stai tu, ala care visează sa salveze vieti, care acum cativa ani te gândeai "ce oameni mari sunt astia din anul 5, cate chestii cred ca stiu sa faca, ce chestii complicate invata si cate lucruri fac intr-o zi, de alea de vezi in filme". In amfiteatrul mic si negru stai tu, care acum esti "mare si responsabil" in anul 5. Cu fundul pe o treapta, pentru ca amfiteatrul e mic si locurile-s putine. In ochiul drept iti palpaie un bec verde pe care scrie exit deasupra unei usi incuiate. Cu ochiul stâng te uiti vag la niste slide-uri despre subiecte pe care le-ai mai vazut de vreo 5 ori in ultimele doua luni. E cald in amfiteatrul mic. E si mai cald pentru ca pe drum ai alergat ca sa ajungi la timp la curs. Acum stai cu becul verde in ochi, asculti cursul pe fundal, superficial, doar cat sa fii pe faza daca apare vreo informație noua. Ochii incearca sa ignore palpaielile becurilor si se uita fix in niste borcane in care stau de ani de zile urechi, bucati de creier si alte foste organe pe care nu le poti identifica de la distanta asta si de cat de macelarite au fost.
Auzi pentru a cinspea oara... si va mai spun despre... si termin. Te-ai invatat sa nu mai crezi replicile astea, sunt doar expresii lipsite de sens. Apoi auzi "asta stiu sigur ca ati vazut la stagii". Ai avut un singur stagiu in orar pana acum la care ai sprijinit peretii si nu s-a obosit nimeni sa vina macar sa te trimita acasa, dar s-a simtit o asistenta sa comenteze cand te-ai îmbrăcat sa pleci acasa "asa devreme".
Nu iti mai simti fundul dar s-a terminat. Esti cu o zi mai aproape de a fi medic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Have your say: