luni, 20 februarie 2012

Sefa

In poarta spitalului. Usa larg deschisa, tinuta de domnul portar. Clasicul dom' portar - cu geaca suflecata pe varful burtii cu buzunarele umflate (intuitia ma ghideaza spre pachete de tigari si seminte, dar sa nu fiu rea de tot), fesul pe varful capului si ranjetul pe buze, dand aprobator cu miscari sacadate din cap.
Eu, vazand usa deschisa, ma scutur de zapada si dau sa intru. Dom' portar panicat la maxim ma opreste, ma da la o parte, "don'soara, don'soara stati asaaaa! nu intrati!" Eu ma sperii, ma dau la o parte, ma uit in toate partile dupa balauri, turturi care stau sa imi cada in cap si alti brontozauri... cand dom' paznic imi zice: "Iese Sefa!!! Stati sa iasa sefa, ca-i sefa mare!!"
Apoi... ma uit in jur. De la poarta pana in strada la masina, un card de portari cu aceeasi expresie idioata pe fata asteptau sa iasa sefa. Dupa vreun minut in care nu prea mi-am dat seama ce se intampla si ce este exact aceasta..."Sefa", iese Sefa si se urca in masina. Spre surprinderea mea aceasta sefa, era chiar un om si nu avea nici bici, nici colti si chiar zambea. Apoi... mi se adreseaza dom' paznic mandru ca pe ziua de azi a facut un lucru demn de admiratie: "Ati vazut? era Sefa! Gata, puteti intra... da' stiti...era Sefa...si e mare... e sefa cea mai mare".

sâmbătă, 11 februarie 2012

Ultima...

ca m-a amuzat...
"Timpul pierdut cu inima inviolabilă s-a recuperat din mers; inima coboară din ceruri în sălile de operaţie(...)"