Mintenaş, cǎ se rǎceşte!

În pauza de masǎ de la un curs de varǎ, un coleg din Cluj încerca sǎ comunice cu bucǎtǎreasa care îi pusese mâncare la pachet cu o searǎ înainte. Îi  pusese mâncarea într-o tavǎ de aluminiu peste care mai pusese o tavǎ de aluminiu, ca un capac.

"Ştiti... când mi-aţi dat ieri tava... apǎi meream pe stradǎ. Şi am ajuns acolo la universitate. Şi numa' ce-o trecut un tir pe langǎ şi o produs aşe o mişcare a curenţilor... (eu am început sa râd, eram convinsǎ cǎ ǎsta fǎcea mişto, mai şi exemplifica mişcarea curenţilor cu furculiţa prin aer)... ştiti cum? de ǎia circulari aşa... şi au trecut, nu ştiu cum o venit ei... apǎi fix spre mine o venit! Şi cum o venit curentul ala aşe pe dedesubt... apǎi numa' ce mi-o puşcat o datǎ tava-ntre ochi!"

Povestirea mǎ prinsese cu mâncarea în gurǎ şi încercam sǎ nu mǎ înec. Bucǎtǎreasa, în schimb, era complet bulversatǎ. Se uita la el cu ochii mari... şi nu a putut gânguri decât un

"Aşa, şi?"... 

"Aşa şi... cum vǎ spuneam... meream pe stradǎ cu tǎvile..." 

Şi a mai explicat o datǎ cum e treaba cu curenţii ǎia de i-au puşcat tava-ntre ochi, de data asta luând o tavǎ de pe masǎ, pe care şi-a trântit-o în cap ca sǎ înţeleagǎ dom'le tot prostu' care e problema. Bucǎtǎreasa, tot cu ochii mari, se uita blocatǎ la el. Eu, între timp, am reuşit sǎ înghit şi sǎ îi dau un sfat prietenesc:

"Da' bag-o, bre, într-o pungǎ!"