"Ştiti... când mi-aţi dat ieri tava... apǎi meream pe stradǎ. Şi am ajuns acolo la universitate. Şi numa' ce-o trecut un tir pe langǎ şi o produs aşe o mişcare a curenţilor... (eu am început sa râd, eram convinsǎ cǎ ǎsta fǎcea mişto, mai şi exemplifica mişcarea curenţilor cu furculiţa prin aer)... ştiti cum? de ǎia circulari aşa... şi au trecut, nu ştiu cum o venit ei... apǎi fix spre mine o venit! Şi cum o venit curentul ala aşe pe dedesubt... apǎi numa' ce mi-o puşcat o datǎ tava-ntre ochi!"
Povestirea mǎ prinsese cu mâncarea în gurǎ şi încercam sǎ nu mǎ înec. Bucǎtǎreasa, în schimb, era complet bulversatǎ. Se uita la el cu ochii mari... şi nu a putut gânguri decât un
"Aşa, şi?"...
"Aşa şi... cum vǎ spuneam... meream pe stradǎ cu tǎvile..."Şi a mai explicat o datǎ cum e treaba cu curenţii ǎia de i-au puşcat tava-ntre ochi, de data asta luând o tavǎ de pe masǎ, pe care şi-a trântit-o în cap ca sǎ înţeleagǎ dom'le tot prostu' care e problema. Bucǎtǎreasa, tot cu ochii mari, se uita blocatǎ la el. Eu, între timp, am reuşit sǎ înghit şi sǎ îi dau un sfat prietenesc:
"Da' bag-o, bre, într-o pungǎ!"
