Danemarca 3 - watercolours

Am văzut băiatul! E mare, speriat și mă așteptam să miște! 5 minute m-am holbat doar la degetele lui de la picioare. Apoi la păr. Genial realizat! De băiatul lui Ron Mueck vorbesc, ăsta de aici. (http://farm9.static.flickr.com/8026/7457135118_19a20f0399_m.jpg)
Andreas s-a înțeles bine cu el, apoi am tras un ochi deasupra Aarhusului printr-un curcubeu.
Intr-o camera m-am întâlnit cu multe Ruxi; în camera de lângă era o sculptura inspirata din credința celtilor care credeau ca în ea se găsește sufletul cuiva care a murit. Minunea aia e conectata la observatorul din California și de fiecare dată când moare o stea sculptura se aprinde.

Dupa ce am mâncat nițică artă și am înotat în culori, m-am dus să salut marea! Demult nu m-am bucurat atât sa o vad. Am sarit ca un copil mic in valuri, alături de meduze.

Și așa a trecut ziua. Am descoperit centrul turistic care nu e asa de turistic, e minunat. E o bijuterie pe malurile canalului, cu terase si restaurante de ti-ar trebui o viață sa le încerci pe toate.

Danemarca 2 - biking

Atat de încântată am fost sa plec la drum pe bicicleta ca nici pe harta nu m-am uitat. Asa ca dupa o jumătate de ora de rătăcit (nu gaseam nici drumul spre oraș si nici drumul înapoi spre casa) m-am luminat ca trebuia sa fac stânga, nu dreapta si am plecat spre Aarhus. (Femeie, deh).

Dupa 10 minute ma gandeam ca ar fi fost bine sa fi luat o sticla de apa la mine. Nu erau decat 32 de grade afara. Dupa 20 de minute ma rugam sa nu mor. După 40 de minute eram pe lângă bicicletă și priveam spre sigla Lidl din zare ca un beduin spre o oaza. Nu am fost niciodată mai fericita sa văd un Lidl în fața mea. Dupa un popas de rehidratare am pornit mai puțin rușinos si am ajuns în oraș.
M-am plimbat dupa cum m-a dus strada si am nimerit la muzeul ArOS pe care plănuiesc sa il vad azi și pe dinăuntru.
Andreas a părut încântat.
Azi iau autobuzul.

Danemarca 1 - de vehge in lanul de secară

Drum obositor dar frumos. Note to self: Ruxandra, sa iti legi căștile de gat data viitoare. M-am pus la curent cu muzica de la radio, măcar acuma nu se mai uita prietenii mei ciudat la mine ca nu știu nimic :)

Stau în pădure, intr-un lan de grâu. Miroase a copilărie, a venit seceratoarea aseara. La micul dejun m-a salutat o căprioară. A ieșit din tufe, s-a uitat la mine si si-a vazut de treaba mai departe in pădure. Se aud doar pescărușii și un vecin care face treaba in curte, nu ca leneșa de mine care abia iau micul dejun. Vorba vine, il iau. L-am luat demult dar nu ma dau dusă de pe terasă. E un pitic mic pe creier care țipă: du-te sa vezi oraaaaşul. Si piticul mare se uită urât la el și ii spune sa tacă, aici e liniște si frumos. Deh, oamenii mari, chiar și pitici sunt plicticoşi.

Ieri, in drum spre casa am trecut pe la spital... ma mănâncă degetele până luni când am sa împing și eu ușa pe care scrie Aarhus University Hospital. (Băi, copil din România, unde te crezi, ușa aia e cu senzor - ăştia au fost amandoi piticii, în cor.)

Planul pe azi e sa vad cât pot sa merg fără sa ma ratacesc, sa vad cât timp fac cu bicicleta până la spital, preferabil tot fără sa ma ratacesc, și apoi sa ma ratacesc în oraș până spre seară. 

P.s.: canicula pe care o așteaptă toți prietenii mei în țară e aici. Veniți si v-o luați! :))

Noapte buna!

Ningea. Acum plouă. Plouă așa cum îmi place mie. Drept, calm și tare.
Aveam o cameră frumoasă, ordonată și patul făcut cu bilețel de bun venit în camera mea, de la mama. Nu am putut să dorm pentru că patul mi se părea înalt și era prea liniște. Nu a ținut prea mult, vecinii de jos au avut grijă să nu mă deranjeze liniștea prea mult. Acum am douăzeci de cutii, două valize, o geantă, și patul îl împart cu niște haine nepuse în bagaj. Și scârțâie. E ultima noapte în care aud cum fâlfâie punga de peste sârmele cu rufe ale vecinei de sus. Mâine o să mă trezească pentru ultima dată vecina de sus când se arunca din pat la ora 5. Curios, dar acum e la fel de liniște ca în prima noapte...
E ultima noapte când dorm în prima mea "camera mea", când dorm cu senzația că biblioteca o să se răstoarne peste mine. Biblioteca cu birou la care mi-am facut temele din clasa I. Pe rafturile căreia mă urcam în loc de scară ca sa ajung la patul de sus în care erau jucării. Acum e patul care scârțâie.

Mâine îmi iau rămas-bun de la gresia roșie care a șocat atâta lume.

Aștept să cunosc o cameră din care văd cerul, pe geamurile căreia nu se uită un cartier întreg la mine și eu la el în bucătărie.

De mâine încep alte aventuri cu alte cartiere, relația noastră se încheie aici.

Noapte bună, Nicolina!

Vinuţ

O conversaţie dintre un băiat din Huşi şi unul din Moldova, auzită acum câteva zile. Nu puteam sa o ţin doar pentru mine, ca m-a binedispus toată ziua.

Uăi da' tu di uni eşti?
Eu, din Huşi...
Şî tu acolo, la tini acas' ai vii?
Am...
Şî faci vin?
Facem... cam 400-500 de litri...
...
...

... da' voi beţ o sângurî zî?

Ranting post no. 76427211

So apparently I have a medical condition I've been dealing with for some time (read: my whole life). No I won't die because of it but it's not a pleasure having it and being neurotic is what causes it. And having it makes me more neurotic, stressed and panicked. You see that circle we got going on?

So let's meditate. Let's be quiet and calm. Let's get some medication to properly function so I won't panic over nothing and break that chain. I have a GP. I gave her a receipt attesting I am student, therefore medically insured. She gave me a dispatch to a specialist. Written on that piece of paper was my stated "insured" quality. Not handwritten. Printed. On a legal document. Printed from a legal database of insured people in this fucking country. 

Let me go on... 

So I happily went to the specialist. But I can't get admitted in the hospital because I cannot prove I am a student therefore an insured patient. (Read: that piece of legal document stating the fact that I am insured means nothing). I got another receipt stating the fact that I am a student. I got admitted in the hospital, investigated and was handed a prescription for my condition. All that as a patient with medical insurance. I got a prescription. Legal document on which says "Insured. Student." Let me just go take my meds then.

Drug store guy: "I am sorry, I cannot give you the prescription drugs. 

Me: ?!?!?!

Drugs guy: You have to bring proof that you are a student."

The adventures of the confused egg

The Confused Egg wanted to go for a walk. It was too dull in the refrigerator, he thought.

As he jumped out of the fridge he met the Mortar and the Pestle. "This could be cozy", thought our small freckle. But it turns out it wasn't just as comfy. He lived "under pressure" of turning yolky. 

His shell couldn't take it. So he hopped on to his old friends! But his friends were different now. "They're so shiny and blushy... and look all the same. He didn't feel quite welcome, he thought they were insane.  

So, sad and scared he walked away and found the Cocoa Beans along the way. They tried to take him for a walk, in lands of cocoa, milk and nuts. But the adventure was too much to take, outside was sunny, he was afraid he'll bake.

He hid under the leaves and prayed he would be home. This kitchen is no place for a soft-shelled ball. 

To be continued.