miercuri, 1 august 2012

Hartii, parafe, semnaturi - pentru ca se poate.


Eu de acum fug de hartii. De fise. De pixuri si de semnaturi si de parafe. Dauneaza. Grav. Psihicului. 
Pe de alta parte... o fi avand efecte la fizic. Sus, jos. Sus, jos. Si cateva riduri...

Eu fac practica la etajul 4. Nu conteaza unde, ca treaba de contopist e peste tot la fel.
Pentru 2 analize de rutina care nu se fac in spital, din cauza ca nu sunt reactivi, se parcurge urmatorul traseu:

Du-te la laborator la et. 2 si cere formular pentru analize cu plata.
Intoarce-te la et.4 cu formularul.
Afla ca, de fapt, analizele sunt decontate. Du-te la 2 si ia alt formular. La 2 afli ca nu mai au formulare.
Te intorci la et.4 si dai raportul. Te trimit in capatul holului la asistente. Nici ele n-au. Te duci la capatul celalalt de hol. Nici acolo nu au. Te duci la et. 2, in capat, la alta asistenta. Se cotrobaie prin tot cabinetul. Gaseste ultimul formular. Te intorci cu el la 4. Dupa ce e completat, du-te si semneaza-l la doctorul care trimite. Apoi du-te la parter sa il semneze directorul. Directorul nu e. La parter, un alt doctor iti spune ca trebuie mai intai semnat si stampilat de doctorul de la laborator. Si ca iti mai trebuie si foaia de observatie si un referat catre directorul spitalului, facut de medicul care trimite analizele. Inapoi la 2. Doctorul de la laborator zice ca analizele se lucreaza in spital. Apoi mai intreaba si afla ca nu se lucreaza. Apoi vine cineva si ii spune ca se lucreaza doar una din ele. Taie de pe foaie o analiza. Pune parafa. Apoi vine iarasi o asistenta si ii spune ca s-a uitat gresit si ca nu se lucreaza. Inconjoara... se uita la mine si imi spune... mai bine iei alt formular. Ii spun ca l-am cautat pe asta de mi-au iesit ochii si altul nu mai iau. Scrie ceva pe foaie, si pune parafa peste. Apoi imi spune... „dar unul din formularele astea nu e bun. Du-te si vezi care e bun.” Ma duc la etajul 4. Intreb de foaia de observatie. Nu stie nimeni unde e. Ma trimit fara ea sa spun daca ma intreaba ca nu e la clinica. Intreb si de referat. Se cruceste toata lumea si apoi ma trimit si fara referat „ca nu s-a facut niciodata referat pentru asa ceva.” Ma duc la parter, la director. Directorul nu e. Dupa 20 de minute vine televiziunea. Mai erau 2 medici care asteptau niste semnaturi de la director. Vine directorul. Se baga sulica (scuzata fie-mi expresia) de reporter in fata, ca el are de luat interviu. Totusi directorul il ignora pe moment si ne rezolva treaba. Apoi ma duc la finante pentru inca o semnatura si apoi la secretariat pentru alta. Si apoi ma intorc victorioasa la etajul 4.

Si trebuia sa fac o copie dupa foaia aia sa o pun in rama! 

"Mergi grabit, cu o foaie in mana! Ai sa pari ocupat si nimeni nu o sa te intrebe nimic."  

miercuri, 11 iulie 2012

L'aventure d'un petit-déjeuner à Strasbourg

Mi s-a facut tare pofta de un croissant si mi-am amintit de croissantele din Strasbourg. Care, fara indoiala, au fost delicioase! Dar eu nu ma laud daca nu am si ce sa povestesc, asta stiti deja, nu? :)
In Strasbourg am stat o zi, ne-am pozat la Parlamentul European, am vazut un joc de lumini si am dormit o noapte. Si ne-am luat cazare la hotel cu mic dejun la vreo 8 euro daca imi amintesc eu bine... (a fost demult, nu ma certati!). Cei care ma cunosc, stiu ca eu mananc. Bine. Mai ales dimineata. A doua zi, de dimineata, cu zambetul pe buze ne-am indreptat spre micul dejun. Am intrat in sala de mese... am iesit... am intrebat unde e micul dejun... ni s-a spus sa luam loc in sala de mese. "Ah... deci nu e cu bufet...". Ne-au intrebat daca vrem ceai sau cafea. Ne-au adus o cescuta micuta si simpatica de ceai. Si ne-au intrebat daca vrem sa mancam. Nu ne-au intrebat ce. Ne-au adus o farfuriuta mica mica pe care erau doua croissante mici mici mici si un cosulet cu gem si unt. Eh... bon. A fost tare bun dar mi-a fost tare foame dupa o ora. Dar macar ma pot bucura si ma pot mandri ca am avut un "p'tit dej francais".

Ei si ce daca mi-e foame? Sunt pe Terasa Europei!

In the future... I might stick to the British breakfasts.

marți, 29 mai 2012

I should be studying

But today I feel as if a bunch of ninjas beat me in my sleep and I can barely move now... I decided to let myself go into the magic loop of wasting time...

I can't be the only one who thought about this...
mr. Cumberbatch's reaction after not being awarded a BAFTA


everyone else's reaction....




now... I'll go have a cuppa tea and go back to bed before I regret anything...

luni, 20 februarie 2012

Sefa

In poarta spitalului. Usa larg deschisa, tinuta de domnul portar. Clasicul dom' portar - cu geaca suflecata pe varful burtii cu buzunarele umflate (intuitia ma ghideaza spre pachete de tigari si seminte, dar sa nu fiu rea de tot), fesul pe varful capului si ranjetul pe buze, dand aprobator cu miscari sacadate din cap.
Eu, vazand usa deschisa, ma scutur de zapada si dau sa intru. Dom' portar panicat la maxim ma opreste, ma da la o parte, "don'soara, don'soara stati asaaaa! nu intrati!" Eu ma sperii, ma dau la o parte, ma uit in toate partile dupa balauri, turturi care stau sa imi cada in cap si alti brontozauri... cand dom' paznic imi zice: "Iese Sefa!!! Stati sa iasa sefa, ca-i sefa mare!!"
Apoi... ma uit in jur. De la poarta pana in strada la masina, un card de portari cu aceeasi expresie idioata pe fata asteptau sa iasa sefa. Dupa vreun minut in care nu prea mi-am dat seama ce se intampla si ce este exact aceasta..."Sefa", iese Sefa si se urca in masina. Spre surprinderea mea aceasta sefa, era chiar un om si nu avea nici bici, nici colti si chiar zambea. Apoi... mi se adreseaza dom' paznic mandru ca pe ziua de azi a facut un lucru demn de admiratie: "Ati vazut? era Sefa! Gata, puteti intra... da' stiti...era Sefa...si e mare... e sefa cea mai mare".

sâmbătă, 11 februarie 2012

Ultima...

ca m-a amuzat...
"Timpul pierdut cu inima inviolabilă s-a recuperat din mers; inima coboară din ceruri în sălile de operaţie(...)"

duminică, 29 ianuarie 2012

Schizo

Printre altele am ajuns la capitolul cu anamneza bolnavului psihic si e amuzant cum toata lumea pare afectata.
Dilema serii:
Intrebare care se pune in anamneza bolnavului pe care il suspectati ca fiind schizofrenic: "Ati simtit ca televiziunea sau radioul va trimit mesaje?"

Poftim?! Nu... nu...doar le tin de decor...

Si sa va mai spun ca daca nu puteti sa "spelati cuvintele in sens invers" e posibil sa fiti dementi. Eu oare sunt dementa daca nu stiu ce inseamna in romana "a spela un cuvant"?

miercuri, 18 ianuarie 2012

Dileme

Continuand, oarecum, postarea anterioara, pe parcursul sesiunii va voi tine la curent cu cate "o dilema" sau un citat simpatic (sau mai multe) din diversele carti din bibliografia pentru examene.

Si pentru ca tot adun de vreo saptamana astazi vor fi mai multe.

1. "in sifilisul congenital se remarca un sant in forma de surubelnita la nivelul incisivilor superiori"
2. "cu mana stanga, medicul orienteaza penisul la zenit"
3. "plagile infectate au un risc de infectie de pana la 40%"
4. "pacientul sta asezat, cu bratul de partea afectata ridicat si cu coatele pe genunchi"
5. "nu se va sacrifica bolnavul pe altarul unei pregatiri riguroase" - asta mi-a dat dureri de cap.