joi, 31 iulie 2014

Danemarca 7 - that's how we roll in the shire!

Vreo 30 de km de biciclit, am vrut la supermarket dar am vazut marea in fata. Pana la urma am ajuns in alt oras dar era prea frumos ca sa ma intorc. M-am trezit, mai ceva ca Alice in Tara Minunilor, pe un camp cu vaci si un lac. Ma gandeam ca am sa ajung maine acasa, cine stie unde am ajuns si cati kilometri am de facut spre casa. 3. 3 kilometri mai aveam pana acasa, si acum ma uit pe harta si nu inteleg cand, cum si pe unde am facut atata drum... cand mergi la vale prin sate frumoase...
Somn si ciocolata. Asta e tot ce vreau acum.
Si o trotineta de asta

marți, 29 iulie 2014

Danemarca 6 - marecatinimameamarecatinimamea

Parca altfel simti ca ai facut 5 ani de medicina cand iti spui parerea la raport si cineva o ia in considerare. Pentru ca acasa nu am curaj sa deschid gura in timpul vreunui raport ca doar parerea mea nu a contat vreodata, din clasa I pana acum, ba am mai luat si un 4 candva pentru ca aveam o parere gresita. Dar cand oamenii astia tin raportul in engleza doar pentru tine te simti automat invitat sa participi. Si am deschis gura fara imi dau seama dar, surpriza a venit cand reactia a fost... "yes... it could be... it is very rare but maybe"; nu ma supar nici cand raspunsul e "no, we don't think so, because..." si nu because esti prost ci pentru ca because ceva nu se pupa.

Am avut musafiri la amiaza. Cred ca am pus inapoi tot ce am biciclit o saptamana but I regret nothing. A, si daca prinzi totemul cu degetele de la picioare la Jungle Run nu se pune. :sad: dar am castigat oricum :))

Copiii cresc frumos in Danemarca. Nu se crizeaza nimeni ca pustiu' a pus gura pe teava de la stropitoare, ii ia stropitoarea si il invata sa sufle in ea ca sa scoata zgomote faine. Copiii stau desculti si "nu ii trage la spate". Mananca inghetata si nu fac amigdalita chiar daca isi baga lingura in gura tuturor de la masa, nu da nimeni cu spirt pe ea.

Inca nu m-am obisnuit sa am prioritate pe strada cand merg cu bicicleta. Probabil ca toti soferii ma considera cam tampitica atunci cand eu incetinesc "sa treaca masina" si masina opreste ca sa trec eu...

luni, 28 iulie 2014

Danemarca 5 - neonatologie si iar caprioare

O dimineata cu ceata intotdeauna anunta o zi buna.

Am ajuns prima la raportul de garda (ptiu! Sa nu imi deochi punctualitatea). M-au intampinat doi "Junior Doctors" cu zambetul pe buze si cu ceai si cafea. Raportul se tine in engleza. De la cap la coada. Pentru noi, aia 5 studenti straini.
Sunt singura saptamana asta, pe sectia de neonatologie. Si acolo se vorbeste engleza. Si parintii vorbesc engleza si nu li se pare ciudat sa ii roage cineva asta. Probabil ca aia micii ar ganguri tot in engleza daca ar putea.

Spitalul e mare. Adica personalul se plimba cu trotineta sau cu masinuta pe coridoare. Nu impinge nimeni targile si alea sunt cu masinuta atasata si le conduci ca in parcul de distractii.

Din tavan atarna o inima maaaaare maaare de plus. M-am dus sa o strang in brate si mi-a deschis usa. Am costum albastru care se asorteaza cu stetoscopul, ca sa fiu gagica. Si miroase a curat. Si in spital nu miroase a nimic si e atat de liniste ca uit ca sunt in spital.

Dupa ce stai cu prematurii te obisnuiest ca nou nascutii sa fie niste soricei; cand vezi un copil normal te gandesti ca e un elefantel. Am vazut un soricel de 700 de grame azi, nascut la 24 de saptamani. Inainte sa plec, am vazut un bebe de 3 zile, nascut la termen, cu greutate normala. Credeam ca are 3 luni.

Chiar exista spitale care au "gift shops", credeam ca doar in scrubs au asa ceva.

La ora 1 e raportul de amiaza. Lumea isi scoate pachetelul si se discuta cazurile de peste zi cum discut eu cu Lori la o terasa. Interesul fata de opinia altuia asupra unui caz e pe bune si de asta se vine la raport.

La intors am facut o pauza in padure, deja devine traditie. Doar ca azi m-am lasat dusa de poteca vreo jumatate de ora si ma uitam cum bate soarele printre copaci. Si cand cararea s-a bifurcat mi-am adus aminte de poezia de la ora de engleza din anul 1: "Two roads diverged in a wood, and I, I took the one less traveled by, and that ha made all the diference". Am zambit cand am ales poteca mai mica si mai putin batatorita... e o padurice la marginea orasului ce se poate intampla special... Ma jucam cu lumina printre frunze inainte sa ies intr-un luminis. Si zdup zdup fsss prin fata mea, eu m-am speriat, am sarit inapoi si ea s-a speriat si a sarit in tufe si apoi in padure. I-am mai vazut o bucata de codita si apoi din doua salturi, caprioara a disparut in padure.

Dupa ce am ras singura de mine (cum sa te sperii de o caprioara, Ruxi!... Dar e mare si nu stiam ca e acolo, Ruxi!), am gasit o funie legata de un copac deasupra unui parau si m-am jucat de-a Tarzan de cateva ori.

Acasa, pe terasa, un pahar de vin, un ceai si niste iepuri pe camp.

duminică, 27 iulie 2014

Danemarca 4 - biking reloaded

Altfel biciclesc cand e răcoare si nu ma ratacesc. 

La spital sunt maci.Langa mine e o padure.În pădure sunt broscuțe, șoricei si libelule.Aștept furtuna. Nu dorm. Încă... 

Terasa, ceai, biscuiți.
Unde e furtuna?
Vine... nu vine...

Danemarca 3 - watercolours

Am văzut băiatul! E mare, speriat și mă așteptam să miște! 5 minute m-am holbat doar la degetele lui de la picioare. Apoi la păr. Genial realizat! De băiatul lui Ron Mueck vorbesc, ăsta de aici. (http://farm9.static.flickr.com/8026/7457135118_19a20f0399_m.jpg)
Andreas s-a înțeles bine cu el, apoi am tras un ochi deasupra Aarhusului printr-un curcubeu.
Intr-o camera m-am întâlnit cu multe Ruxi; în camera de lângă era o sculptura inspirata din credința celtilor care credeau ca în ea se găsește sufletul cuiva care a murit. Minunea aia e conectata la observatorul din California și de fiecare dată când moare o stea sculptura se aprinde.

Dupa ce am mâncat nițică artă și am înotat în culori, m-am dus să salut marea! Demult nu m-am bucurat atât sa o vad. Am sarit ca un copil mic in valuri, alături de meduze.

Și așa a trecut ziua. Am descoperit centrul turistic care nu e asa de turistic, e minunat. E o bijuterie pe malurile canalului, cu terase si restaurante de ti-ar trebui o viață sa le încerci pe toate.

sâmbătă, 26 iulie 2014

Danemarca 2 - biking

Atat de încântată am fost sa plec la drum pe bicicleta ca nici pe harta nu m-am uitat. Asa ca dupa o jumătate de ora de rătăcit (nu gaseam nici drumul spre oraș si nici drumul înapoi spre casa) m-am luminat ca trebuia sa fac stânga, nu dreapta si am plecat spre Aarhus. (Femeie, deh).

Dupa 10 minute ma gandeam ca ar fi fost bine sa fi luat o sticla de apa la mine. Nu erau decat 32 de grade afara. Dupa 20 de minute ma rugam sa nu mor. După 40 de minute eram pe lângă bicicletă și priveam spre sigla Lidl din zare ca un beduin spre o oaza. Nu am fost niciodată mai fericita sa văd un Lidl în fața mea. Dupa un popas de rehidratare am pornit mai puțin rușinos si am ajuns în oraș.
M-am plimbat dupa cum m-a dus strada si am nimerit la muzeul ArOS pe care plănuiesc sa il vad azi și pe dinăuntru.
Andreas a părut încântat.
Azi iau autobuzul.

vineri, 25 iulie 2014

Danemarca 1 - de vehge in lanul de secară

Drum obositor dar frumos. Note to self: Ruxandra, sa iti legi căștile de gat data viitoare. M-am pus la curent cu muzica de la radio, măcar acuma nu se mai uita prietenii mei ciudat la mine ca nu știu nimic :)

Stau în pădure, intr-un lan de grâu. Miroase a copilărie, a venit seceratoarea aseara. La micul dejun m-a salutat o căprioară. A ieșit din tufe, s-a uitat la mine si si-a vazut de treaba mai departe in pădure. Se aud doar pescărușii și un vecin care face treaba in curte, nu ca leneșa de mine care abia iau micul dejun. Vorba vine, il iau. L-am luat demult dar nu ma dau dusă de pe terasă. E un pitic mic pe creier care țipă: du-te sa vezi oraaaaşul. Si piticul mare se uită urât la el și ii spune sa tacă, aici e liniște si frumos. Deh, oamenii mari, chiar și pitici sunt plicticoşi.

Ieri, in drum spre casa am trecut pe la spital... ma mănâncă degetele până luni când am sa împing și eu ușa pe care scrie Aarhus University Hospital. (Băi, copil din România, unde te crezi, ușa aia e cu senzor - ăştia au fost amandoi piticii, în cor.)

Planul pe azi e sa vad cât pot sa merg fără sa ma ratacesc, sa vad cât timp fac cu bicicleta până la spital, preferabil tot fără sa ma ratacesc, și apoi sa ma ratacesc în oraș până spre seară. 

P.s.: canicula pe care o așteaptă toți prietenii mei în țară e aici. Veniți si v-o luați! :))

miercuri, 23 iulie 2014

Noapte buna!

Ningea. Acum plouă. Plouă așa cum îmi place mie. Drept, calm și tare.
Aveam o cameră frumoasă, ordonată și patul făcut cu bilețel de bun venit în camera mea, de la mama. Nu am putut să dorm pentru că patul mi se părea înalt și era prea liniște. Nu a ținut prea mult, vecinii de jos au avut grijă să nu mă deranjeze liniștea prea mult. Acum am douăzeci de cutii, două valize, o geantă, și patul îl împart cu niște haine nepuse în bagaj. Și scârțâie. E ultima noapte în care aud cum fâlfâie punga de peste sârmele cu rufe ale vecinei de sus. Mâine o să mă trezească pentru ultima dată vecina de sus când se arunca din pat la ora 5. Curios, dar acum e la fel de liniște ca în prima noapte...
E ultima noapte când dorm în prima mea "camera mea", când dorm cu senzația că biblioteca o să se răstoarne peste mine. Biblioteca cu birou la care mi-am facut temele din clasa I. Pe rafturile căreia mă urcam în loc de scară ca sa ajung la patul de sus în care erau jucării. Acum e patul care scârțâie.

Mâine îmi iau rămas-bun de la gresia roșie care a șocat atâta lume.

Aștept să cunosc o cameră din care văd cerul, pe geamurile căreia nu se uită un cartier întreg la mine și eu la el în bucătărie.

De mâine încep alte aventuri cu alte cartiere, relația noastră se încheie aici.

Noapte bună, Nicolina!

duminică, 20 iulie 2014

Vinuţ

O conversaţie dintre un băiat din Huşi şi unul din Moldova, auzită acum câteva zile. Nu puteam sa o ţin doar pentru mine, ca m-a binedispus toată ziua.

Uăi da' tu di uni eşti?
Eu, din Huşi...
Şî tu acolo, la tini acas' ai vii?
Am...
Şî faci vin?
Facem... cam 400-500 de litri...
...
...
... da' voi beţ o sângurî zî?